Casa mirosea a naftalina, lavanda, ceapa prajita si placinta cu
mere. Si mai mirosea a lumanari, tamaie si a fum de hartie arsa. Era o cladire
veche, in care locuisera niste boieri si acum era inchiriata “oamenilor muncii”
ieftin, camera cu camera. Se temea de locul acela, nu-i placea din instinct.
Mama si Tanti veneau aici din cand in cand, de cand era el mai mic. Doamna
“Nuti” era foarte batrana si purta haine ciudate, largi si inchise la culoare.
Era slaba si inalta, avea unghii lungi si vopsite rosu strident. De atunci a
ramas el cu oroare de unghiile lungi. De cele mai multe ori, se juca pe un hol
mare cu masinutele aduse de acasa sau rasfoia niste reviste vechi, un fel de
benzi desenate frantuzesti, ale doamnei Nuti. Nu-i placea aici pentru ca
mirosea ciudat, era intuneric si mama plangea uneori cand iesea de acolo. Nu
comenta insa, se bucura ca era cu ea si ca de-acolo mergeau mereu sa manance
prajituri si sa bea suc din pahare inalte, de sticla colorata.
In ziua aceea, mai mult ca oricand, ar fi vrut sa
nu se duca. In sufletul lui mic si nestiutor se zbatea un refuz si-un
presentiment necunoscut. Nu stia de ce, dar era ca o sfoara care il tot oprea sa
intre. Dupa ce mama terminase de vorbit cu doamna Nuti si erau gata de plecare,
batrana isi arunca ochii luciosi si
iscoditori spre el.
-
Asta micu’ o sa
aiba o viata tare … hmmm. Intra la scoala in curand, nu? Vad ceva la el, ce n-am mai vazut demult.
Mama deschisese usa sa iasa. El era bucuros ca ea zambea, era una din
zilele rare in care parea ca auzise numai lucruri bune si frumoase. O tragea incet de
mana, simtind ca nu trebuie sa mai stea.
-
Nu vrei sa stii si
despre el … ?
Glasul vrajitoarei apasa ciudat, pe niste butoane nevazute si purtata de o
forta nevazuta, mama s-a intors, s-a asezat pe scaunul din camera intunecata,
in care el nu mai fusese pana atunci.
-
E o mare agitatie
in el. Mult noroc si mult ghinion, fata in fata. Parca se alearga unul pe altul si nu reusesc sa
se decida care castiga. Se teme…de ce se teme…? Si e firav, prea firav …are
sufletul firav si sperios. E o lumina care vrea sa iasa afara, dar parca voi
n-o lasati…Nu-nteleg. Mult noroc si mult ghinion…Si multi de A.
Vorbele batranei pareau spuse intr-o alta limba. Cadenta lor ciudata le
dadea parca un contur material, parea ca vede cuvintele, nu ca le aude. Simtea
ca se rupe sub greutatea lor si ceru sa plece.
-
Si ce-are el cu
litera asta …? II inconjoara de peste tot. Ca-l cheama cu A si s-a
nascut in August….toata scoala numai in clasa A … toate-s cu A. Da’ nu...nu…. Nimic
din ce credeti voi n-o sa fie… O sa calatoreasca mult. Sa fie atent insa…Si-nceputul si sfarsitul calatoriilor lui
sunt intr-o tara cu A…. prea multi de A… Mi-e frica.
Femeia incepuse sa
planga.
Mama s-a ridicat repede, a mai pus o bancnota pe masa si a iesit pe usa,
fara sa mai spuna nimic. Se speriase si ea.
Ce calatorii ? Regimul comunist era in floare, unde sa plece? Nimeni nu
iesea din tara. Cand s-au mai dus peste cateva luni, batrana murise. Stia ca nu e bine, dar el se
bucurase.
Uitase apoi de ziua aceea. Isi mai amintea rar si
incerca sa minimizeze si sa bagatelizeze prezicerile babei… cand toti anii de
scoala, desi mutat in trei locuri diferite, a fost in clasa A. Cand pe colegele
de banca le-a chemat Alina, Amalia si Andreea. Toate l-au placut si voiau
sa il ajute obligatoriu la teme, desi nu era nevoie. Era foarte atent si
silitor, dar avea mereu o teama si sensibilitate aparte, care nu-l lasau sa
indrazneasca mai mult, sa ia tot nótele cele mai mari, cum ar fi meritat. Era cumva cu un pas in urma. Cand parea ca-i
bine, totul devenea rau. Nu foarte rau, dar destul cat sa-i astearna o cuta pe
frunte.
Mama lui, Ana, nascuta in Aprilie, a murit prea
tanara tot in Aprilie.
A dat admitere la facultate, la medicina. N-a
intrat. S-a dus in armata langa Alba Iulia. Dupa ce s-a schimbat regimul in tara, in luna August s-au infiintat
cateva facultati particulare; a dat admitere. A intrat. A zambit cand a
fost repartizat in grupa A. Colega de banca i-a fost o Andreea, la petrecerea
careia a cunoscut intamplator o Anca. O Anca cu care s-a insurat repede, ca sa stea mai intai cu
chirie pe strada Arinilor apoi in casa lor, pe Armoniei. Sufletul lui firav si
sperios isi gasise locul potrivit in sufletul ei. A fost norocul lui, aleasa
lui. Tesatura invizibila dintre ei parea perfecta. Pentru prima data
stia cine e si ce-are de facut.
Si-a plecat apoi prima data in Austria. Apoi in
America. Apoi in Anglia. In Albania a stat numai cateva ore, la o conferinta. Pe
urma, terminandu-se tarile cu A, au urmat altele din Europa. Cu familia sau cu
serviciul. Si era fericit. Tot timpul. Totul curgea intr-o normalitate cuminte
si revoltator de buna. Copiii erau perfecti, nevasta perfecta, serviciul placut,
mici noroace dragute – stergeau incet, incet cutele din sufleul sau firav si
sperios care in sfarsit uita, uita teama de A…uita si se linistea.
Pana cand … Analize. Adenopatii anormale.
Analize. Anca plangea. Analize. Medicamente cat tot alfabetul. Din rau in mai rau.
Anca plangea. Analize. Alte adenopatii. Intr-o zi, adenopatiile lui au plecat
la analize genetice in Austria. Raportul scurt daduse niste grupuri de litere
si cifre. Multi de A si cifre foarte mari. Probabilitati si procente. Oricum,
n-a mai apucat sa-l vada.
O parte din el statea pe aleea A a cimitirului.
O alta mica parte ramasese in Austria.
Caci asa cum spusese baba, pentru el inceputul si
sfarsitul calatoriilor sale au fost intr-o aceeasi tara, cu A. Si Anca plangea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu