eu plang cu lacrimi si el cu frunze, miscam amandoi
aerul din alveolele pulmonare si aerul din crapaturile zidurilor. eu imi privesc
mainile din care lipsesc ganduri si el isi priveste crengile din care lipsesc frunze.
in ultima noapte de toamna, nucile isi rostogolesc amintirile si vantul
despartirilor arunca umbre violet peste seri calde, peste inimi indragostite si
cantece regasite; peste tot se vede, lucind ca un strigoi, doar zero din termometre.
pana la primavara
viitoare, ramas bun ciresilor si teilor, gutuilor si gandurilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu