Italia

 

ies din birou sa imi cumpar o sticla cu apa. in fata magazinului e o fetita rusinoasa, simpla, curata, cu trandafiri pe tricou si in obraji. mormaie ceva, e clar ca cere una-alta, dar nu o face din toata inima deci... niciun rezultat.

 

eu: uite ce e, mie nu imi place sa dau bani copiilor, dar iti cumpar orice vrei tu din magazin.
ea, complet uimita si nehotarata: orice vreti, e bine.
eu: pai asta e, ca eu vreau ce vrei tu.
ea: pot sa vin si eu inauntru? aici e cald si inauntru e racoare.

 

ii spun ca da, ea zambeste si se apuca de mana mea cu mana ei mica, cu sufletul ei singur si trist de sufletul meu ratacit....si eu ametesc, ma topesc de tot in mijlocul orasului, in mijlocul celor 43°C; noroc ca-s agatata de degetele unui copil de 6 ani...

imi iau apa si o chifla neagra integrala. o intreb ce vrea, bomboane, ciocolata, sucuri, guma de mestecat...prostii copilaresti. imi cere apa si vrea o sticla ca a mea. mai vrea nectarine, un covrig, iaurt cu fructe si un pliculet cu mancare pentru catei. ii arat danone cu fructe special pentru copii si intreb daca vrea. vocea ei este foarte mica in frigiderul mare, plin cu iaurturi si amintiri: "da, din asta mancam cand venea mama la mine". intreb ca o proasta, fiindu-mi instant frica de raspuns - unde e mama ei. si vad cum ploile se aduna in cerul din ochii ei. Italia. si nu a venit de anul trecut. si bunica e bolnava. si nu au bani. si mama nu poate sa vina mai repede. si ea e singura cu bunica si catelul ei. i-as cumpara tot magazinul, dar ea nu mai vrea nimic din ce as putea eu sa ii ofer. caci nu pot sa ii cumpar o zi linistita cu mama ei.

 

iesim, ii dau sacosa, o mangai pe cap, ii spun sa fie curajoasa, ca o sa fie bine. imi spune multumesc, saru-mana tanti. eu raman in urma, fara lacrimi si fara ganduri. o strig, o intreb in sfarsit cum o cheama. Ana.

 

La revedere, Ana!