Pe 14 mai

 

   Aripile mele si toate versurile nescrise i le-am dat de acum 16 ani.

Acum, la fiecare aniversare, nu mai am sa-i duc decat iubire aproape nepamanteana si surprize pamantene. Am trecut prin zeci de masinute, roboti, dinozauri, cavaleri ca sa ajungem la computere, echipamente de baschet si chiar la stele.

 

Mi s-a strans inima pentru ca nu ma mai aplec eu sa-l sarut de « la multi ani » ci trebuie sa ma ridic tare pe tocuri ca sa ajung la obrazul adolescent, proaspat dat cu after-shave. Ieri mi-a fost atata iubire si atata teama vazandu-l cat de inalt si subtire s-a facut, apasand pe clanta la care ani de zile nu ajungea decat ridicat pe varfuri.

Mi-a tot fost teama pana seara, cand a iesit afara sa dea lapte unor vagabonzi pui de pisica, minusculi si galagiosi. Si s-a intors in ochi cu licarirea lui de copil, cu acelasi « mami , mami, putem sa luam si noi unul in casa » dintotdeauna. Si am stiut ca baietelul e doar ascuns in buzunarul barbatului in devenire si ca o sa iasa de acolo din cand in cand, numai pentru mine.

Si nu mi-a mai fost teama , doar iubire si fericire.