draga februarie,
de cand eram mica mi-a placut de tine. imi imaginam piticii forfotind sub radacinile mari ale copacilor, pregatind licori fermecate care sa trezeasca ghioceii. vedeam armatele de boabe de grau marsaluind incet incet catre marginea pamantului, facandu-si drum catre lumina.
mi-ai aparut ca luna in care au loc cele mai multe vraji tainice si te admiram.
treaba neplacuta este ca de ceva vreme, parca esti prea morocanos si incruntat. de cativa ani, parca toate vestile proaste si problemele se aduna la mine in luna februarie. a ajuns sa-mi fie frica de tine si imi pare tare rau. anul asta pare ca te-ai mai imbunat ... dar te rog eu frumos, bucura-te de farmecele care se tes cat timp esti pe aici, mandreste-te ca tu netezesti drumul primaverii, zambeste-ne mai mult si trimite-ne ceata mai putina.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu