26 februarie 2010

cand esti copil


mamele si tatii iti dau certitudinea ca maine rasare soarele din nou, siguranta ca balaurul nu trece pe strada ta, ca jucariile nu pleaca nicaieri cand dormi noaptea. si ca piramidonul si siropul de tuse aluneca mai usor pe gat, daca ti le dau ei.
mamele si tatii s-au inventat pentru ca ei sa fie cei mai puternici si mai importanti oameni din lume.
bunicii si bunicile iti pun farfurie dulceata si salata beuf sau te invata sa desenezi pisici. si sa bati cuie. si sa prinzi fluturi de noapte uriasi.
bunicii si bunicile s-au inventat pentru ca masina de calatorit in timp inca nu exista si ei ii tin locul pana atunci.

azi bunicul meu ar fi implinit 105 ani.
si chiar azi de ziua lui , a facut un cadou tuturor din familie, regland si potolind multe din grijile si supararile din ultimii ani.
asa sunt bunicii, au grija de tine mereu.
asa sunt nepotii, cu dorul si gandurile.
ma bucr ca baiatul meu are parte de bunici, de povesti si de mult alint.
amintiri ca cele pe care ti le cos bunicile langa florile de regina noptii sau ca cele pe care le bati in cuie cu bunicii, nu o sa ii dea nimeni.

24 februarie 2010

lingurita cu multi atomi de frisca : Romania a semnat pe 11 februarie 2010 acordul de a deveni tara "candidat la aderare" la CERN. Vom fi monitorizati pentru 5 ani, ca sa vada ei daca exista la noi capacitati materiale si umane suficiente pentru a deveni membru.

capcaunul "mananca-timp"

de cateva zile, cred ca in jurul meu sta un capcaun-mananca-timp.
nu stiu cum face, dar inghite orele una dupa alta si ma trezesc ca iar e seara...
nu cred ca este rau, probabil pur si simplu se plictiseste.
mi-l imaginez urias si verde - turcoaz, cu ochii mari de tot, un pic speriat si un pic nerabdator sa plece la mare. dar pentru ca m-a primit pe mine pe post de animalut de companie, nu poate sa ma lase singura , asa ca mananca timpul care ne desparte de vacanta de vara.

22 februarie 2010

lingurita cu frisca: soare afara, troleibuzul a venit imediat, am baut o cafea buna la birou ... si de alaltaieri am un lantisor nou, de care atarna 4 chei pentru cele 4 camere ale inimii mele!
bucatica de ciocolata amara: sedinta cu parintii . time-travel. ce pacat ca adultii uita cum erau la 12 ani, cum alergatul pe culoare, bataia cu zapada, scrisul de biletele in ora si indragostelile imposibile erau la ordinea zilei. copiii nu pot fi fortati sa fie monumente de cumintenie dar pot fi ajutati sa treaca mai usor peste furtunile din sufletele lor, asa incat aceste vijelii adolescentine sa nu deformeze iremediabil relieful in care vor trai o viata intreaga.

21 februarie 2010

lingurita cu frisca de azi este de fapt o cana cu ghiocei, primii ghiocei din anul asta.
dupa o sambata cu multe activitati, drumuri, cumparaturi generatoare de febra musculara dar mai ales cu mult soare afara, am renuntat la ciocolata pe acest w-end.

18 februarie 2010

bucatica de ciocolata amara: 0 veste ciudata si neasteptata ...
lingurita cu frisca: am regasit vol II din ET.
draga februarie,

de cand eram mica mi-a placut de tine. imi imaginam piticii forfotind sub radacinile mari ale copacilor, pregatind licori fermecate care sa trezeasca ghioceii. vedeam armatele de boabe de grau marsaluind incet incet catre marginea pamantului, facandu-si drum catre lumina.
mi-ai aparut ca luna in care au loc cele mai multe vraji tainice si te admiram.
treaba neplacuta este ca de ceva vreme, parca esti prea morocanos si incruntat. de cativa ani, parca toate vestile proaste si problemele se aduna la mine in luna februarie. a ajuns sa-mi fie frica de tine si imi pare tare rau. anul asta pare ca te-ai mai imbunat ... dar te rog eu frumos, bucura-te de farmecele care se tes cat timp esti pe aici, mandreste-te ca tu netezesti drumul primaverii, zambeste-ne mai mult si trimite-ne ceata mai putina.

17 februarie 2010

te vad dar nu vreau sa te iau in serios

cel mai teama imi este de momentele in care imi este teama. cel mai mult ma deprima sa realizez ca sunt deprimata. am vazut cum nefericirea creste rapid cand o las sa stea alaturi de mine pe bancuta mea de lemn si ma fac ca nu o vad. ar trebui sa ii spun, tare in fata "te vad dar nu vreau sa te iau in serios". nu vreau sa ma mai supar ca ninge, ca ploua, ca e prea cald, ca e prea multa lume pe strada sau ca autobuzul nu vine. nici ca am stat o ora peste program, nici ca algebra de clasa a sasea e deja prea complicata sau ca la magazin vanzatoarea de uita urat la toata lumea.

vreau sa nu mai uit ca galaxiile si soarele , vantul si ploaia raman, indiferent daca noua ne place sau nu. as vrea ca despre mine si despre ai mei, soarele si luna sa isi aminteasca cu drag, sa isi aminteasca zambetele si ochii luminosi, nu fruntea plecata sub lacrimi.

o sa ma intorc sa citesc aici de cate ori o sa fie nevoie, ca sa reusesc... sa vad dar sa nu iau in serios amaraciunile.

16 februarie 2010


lingurita cu frisca: 135 galaxii in gradina mea zoo din galaxy org

comunicam ?


15 februarie 2010

te iubesc si ma bucur de fiecare data cand ne intalnim!

bucatica de ciocolata amara: ieri Vonda a cantat a doua oara fara ca eu sa ajung sa o vad.
lingurita cu frisca: azi in metrou baiatul de langa mine asculta in casti Thriller.
inca o lingurita: febra si raceala ne lasa in sfarsit in pace.

14 februarie 2010

Venus si Jupiter

Venus si Jupiter isi vor "incrucisa" drumurile pe cer, eveniment vizibil pe 16 si 17 februarie.
Se vor afla chiar la orizontul de sud-vest, intre 18 - 18,30, in apropierea lunii, si vor fi foarte aproape una de alta, cu Jupiter mult mai stralucitoare.

40 ani de love is ...

avem o aniversare "oficiala" : azi se implinesc 40 ani de la aparitia desenelor.

eu le-am descoperit acum vreo 18 ani, un unchi al meu le decupa din ziare si mi le trimitea din cand in cand, alaturi de cercei trazniti si de casete cu muzica "la moda" pe vremea aceea !

nu le-am stiut povestea pana de curand dar m-am bucurat sa vad ca inca exista.

azi avem o varianta color!:)

12 februarie 2010


lingurita cu frisca
: e... vineri ??
bucatica de ciocolata amara: nu am ajuns la un eveniment important azi, desi am promis

11 februarie 2010



The Love is...story
Kim Casali a inceput seria, ca o declaratie de dragoste pentru sotul ei Roberto. Primele aparitii au fost in The Los Angeles Times in 1970. Povestea continua si azi datorita lui Bill Asprey. Multumim!

cum a fost azi


bucatica de ciocolata amara
mult prea mult si prea peste tot - amestec de apa, zapada , noroi, oameni rai si extrem de nervosi.

lingurita cu frisca
I'm all out of love , Air supply ( la magic fm )

10 februarie 2010

o fi bine?

s-a descoperit orezul care nu trebuie gatit.
ajunge sa fie tinut 45 min in apa la temperatura camerei.


http://www.sciencenewsblog.com/blog/208101

miros de iarna

Multe din amintiri capata un strat usor de praf carat de vanturile anotimpurilor. Culorile lor palesc un pic, spalate de ploi de-afara sau din interior. Par pierdute, ratacite, greu de gasit.

In suflet se stivuiesc insa, cu rabdare, in sticlute cu capac, inchise bine, o multime de parfumuri. Au atasate imagini - amintiri pe care altfel nu ai sti cum sa le mai gasesti. Miros de fum de soba, pe care-l mai gasesti iarna uneori pe cate-o strada laturalnica. Usturator si e amar si vechi …dar vine cu imaginea calda a unei sobe aurii, cu placa demarmura alba sustinand 2 mere coapte pentru fetita mofturoasa. Rochita rosie a fetiei si ochii de sticla galbena ai ursului de plus alb. E cald si bine in camera cu pereti vernil, zugraviti cu modele de frunze mici verde inchis. Mama face tort de mere, e duminica dupa pranz si bunicul asculta la radio meciul de fotbal. Tata mai aduce in casa cateva lemne taiate si miroase iar a brad si a lemn ars si totul e linistit si ochii inchisi ai fetitei se prefac ca dorm, ca sa aiba voie mai apoi sa iasa la joaca prin zapada cat gardul.


4 februarie 2010

Vacanta-de-Zapada

l-am gasit din nou, ca in copilarie, pe Omul de Zapada cel Mic.


Are fular din fularul meu, schiuri, palarie si zambeste.
Eu sunt in vacanta si copilul meu face ingerasi in zapada.

Asa cum spuneam, zilele astea e posibil orice!

tot in Vacanta-de-Zapada


la zoo...

cand eram mica ma intrebam daca se duce cineva acolo iarna. ma convingeam ca nu e nimic de vazut pentru ca de fapt eram extrem de curioasa si mi se parea ceva extravagant sa te duci iarna la zoo...nu stiu de ce nu i-am rugat pe ai mei sa ma duca, pur si simplu. am fost insa acum, in Vacanta-de-Zapada in care aproape orice e posibil...:))
am gasit aleile stralucitoare si albe, imaculate si o lume de poveste , cu pelicani roz, caprioare, vulturi si lupi de alaska.

a fost o excursie facuta alaturi de baiatul meu de 12 ani, partial pentru el si partial pentru fetita care la 12 ani se intreba cum e la zoo iarna.
si am plans in suflet dupa fram ursul polar, cu care eu am vorbit atatia ani si pe care nu am mai apucat sa-l salut si pe zapada.

1 februarie 2010

Vacanta-de-Zapada

azi e prima zi de "Vacanta-de-Zapada".

iar ninge, zapada curge si cred ca deja ne-am transformat in pitici; de aceea un fulg de nea este aproape cat palma. am pus la usa boabe de zahar in coji de nuca si asteptam sa vina seara si zanele, ca sa ne jucam de-a copilaria.
in noptile de iarna cu zapada, cand orasele dorm si stelele nu se vad, numai atunci oamenii isi lasa trupurile in case si isi trimit sufletele intinerite sa cumpere inghetata din turturi, sa umple cosuri cu flori de gheata si sa sune la usile oamenilor de zapada.