copilaria ne impinge catre adolescenta dar are grija sa ne puna in buzunare mici dulciuri, pentru lada de zestre de mai tarziu.
am gasit ieri pe o strada ascunsa, o tufa uriasa de trandafiri urcatori, salbatici.
mi-a sarit inima de bucurie, caci erau trandafirii copilariei mele, trandafirii coronitelor mele de premianta.
am vazut imediat cum umbra lor imi facea cu ochiul exact ca pe vremuri, la ora 8 fara 10 dimineata.
eu plecam cu parintii si bunicii, spre scoala cu scena care ma facea pentru o zi cea mai fericita fata din lume.
ei ramaneau acasa, sa ma astepte, presimtind zambetul din inima mea inflorita aidoma lor.

tropaitul inimii mele se suia in petalele lor in fiecare primavara; obrajii mei se amestecau cu obrajii lor si eram cu totii la un loc in curtea bunicilor, copil si flori, observand cum trec norii si curcubeele pe cer. mi-au stiut iubirile primavara si mi-au servit drept desert iarna.
acum bunicii nu mai sunt iar trandafirii nu au putut trece peste zidurile de gheata incropite de iernile singuratice.
au ramas insa in lada mea de zestre; e de ajuns sa ridic un colt si ii vad acolo, in mana bunicului, impletiti in secret in coronita surpriza.
trandafirii mei parfumati, sfiosi, delicati, rosii asa cum numai ei stiau sa fie, trandafirii mei, vacantele mele, copilaria mea - traiesc toate in lada mea de zestre.