acasa

avea in fata lui o cana pictata, in care aburea ceai cu scortisoara. atingea usor cu cotul ramura unui brad plin de globuri. isi dadea seama ca nu mai avusese la el in casa un pom de craciun de prea mult timp. 

        atunci fusese un an prost si stupid, in care renuntase la facultate ca sa joace de-a "sotul si sotia". ea ii daduse un ultimatum, ori se muta impreuna ori il paraseste. el a luat-o ca pe o dovada de iubire. nu intelesese ca urmarea doar sa plece de-acasa intr-un fel cat de cat onorabil, fiindca abia implinise 18 ani si visa libertate. era cu 8 ani mai mica decat el, dar avea de 8 ori mai multa “experienta de viata”. nu s-au casatorit. ea n-a vrut, desi el a cerut-o cu emotie unui tata batran, zgarcit si sever. la inceput el insistase ca ea sa-si continue studiile cumva, dar de fiecare data cand era vorba despre asta plangea si nu-i mai vorbea 2 zile. nu aveau bani, bursa lui de merit nu-i ajungea pentru filme, excursii si rochii, asa ca abandonase temporar de scoala, ca sa se angajeze. nu putea s-o lase pe ea sa lucreze, dar el muncea mult era si era foarte obosit. desi constient ca isi rateaza niste ani si oportunitati de cariera, simtea ca merita totusi sacrificiul. pentru sambetele in care se trezea spre pranz, cand ea se intorcea de la coafor cu cafele si briose de la cate un bistro “fancy”, abia descoperit - caci avea acest talent, sa gaseasca cele mai "cool" locuri din oras. uneori stateau in casa, in pat, nefacand nimic altceva decat sa se uite la filme, vorbind putin, sarutandu-se rar si cam atat, pentru ca in general coafurile ei erau sofisticate si s-ar fi stricat daca el ar fi dorit un pic mai mult de la ea … insa era fericit, ajungandu-i doar s-o vada. i se parea ca e cea mai frumoasa fiinta de pe pamant si uneori se mira de norocul lui. ar fi cazut rapid dintre norii pufosi pe care statea, dac-ar fi stiut ce face ea in serile in care el lipsea de-acasa, muncind. batranul care isi vopsea parul si sprancenele in castaniu era generos; termina treaba cu ea in maxim o ora, dar o platea enorm, pentru "fidelitate", veselie si discretie. apoi ea, cu banii in poseta si demnitatea aruncata la primul cos de gunoi, alerga la micul ei frizer, un pusti fenomenal de nici 18 ani, pe care-l platea ca sa o tolereze in viata si mai ales in patul lui. 
in iarna aceea renuntase sa ii viziteze pe ai lui. era primul an in care ar fi lipsit de craciun. ii era rusine, desi nu recunostea. nu putea sa-si minta parintii uitandu-se in ochii lor. nu le spusese ca nu se mai duce la facultate; stia ca e gresit si ca ei ar fi suferit. nu i-ar fi reprosat, dar tocmai asta ii era greu sa indure, privirea plina de iubire, de grija dar si de incredere a mamei. mama lui, pe care o iubise cel mai mult  - pana la ea. nu se pregatisera deloc de sarbatori, nici macar un bradut mic, desi el si-ar fi dorit mult. se bucurase mereu de ninsoare, de oamenii de zapada, astepta cantecele de craciun si serile frumoase cu parfum de scortisoara. ea spunea ca-s bani aruncati, ca nu mai e modern sa faci prea multe acasa si ca mai bine ar merge la un restaurant elegant si gata. se schimbase mult, era rece si nervoasa. isi dadea seama ca o pierde si se intreba daca de fapt o avusese vreodata. in dimineata lui 24 decembrie, pe cand cauta niste cercei deosebiti, sa-i adauge cadoului deja pregatit, a primit un sms. ii spunea ca a plecat definitiv, ca probabil nu l-a iubit niciodata si ii interzicea sa o mai caute. a plans in mijlocul casei goale pana cand nu a mai avut aer. ar fi vrut sa vorbeasca cu cineva si nu avea cu cine; fiind atat de ocupat si orbit de iubirea lui, se indepartase de toti prietenii. ai lui - care nu plecasera niciodata de acasa de sarbatori, care isi umpleau curtea de oameni de zapada si casa de prieteni, prajituri si jucarii - se dusesera sa petreaca intr-un satuc mic, uitat de lume. nu suportasera ideea ca el nu vine deloc si voiau doar sa “triseze  tristetea”. in noaptea de revelion, mama lui cazuse in curtea vilei in care stateau, cu o durere atroce in dreapta. toata viata ei fusese extrem de sanatoasa si rezistenta. atata doar, ca se temuse inexplicabil de apendicita. acum se intamplase. cand au ajuns cu ea in oraselul cel mai apropiat, in spital exista un medic ortoped, o asistenta batrana si grasa si atat. niciun anestezist, niciun chirurg. nu au putut s-o opereze la timp. a murit in prima zi a anului, inainte ca el s-o mai poata vedea. atunci s-a imbatat prima oara in viata lui si a umblat beat mai mult de o luna. nu mai avea pentru ce sa se trezeasca. in final, s-a intors la scoala, a terminat-o si acum era un chirurg exceptional in cel mai mare spital din tara. avea insa o ciudatenie, pe care colegii nu o comentau totusi, pentru ca era un om foarte bun, atent si bland. o luna intreaga, doua  saptamani inainte si doua dupa craciun, pleca intr-un fel de “detasare” in cate un orasel mic din tara, mereu altul, si locuia practic in spitalul de-acolo. opera  foarte mult, oprindu-se doar cand era periculos de epuizat; venea cu instrumentele lui, medicamente si consumabile, platea din banii lui orele suplimentare ale personalului auxiliar, impodobea brazi in fiecare salon, practic isi traia acolo sarbatorile. 

  dupa multe ierni, chiar in ultima zi de decembrie, aparuse la spital o femeie batrana care plangea incet, cu rusine, disperare si teama cumplita. fata ei lesinase si nu avea cum sa o aduca, vecinii erau toti plecati … a luat-o el cu masina lui si a urcat-o direct pe masa de operatie. avea o apendicita care se complicase, dar in final o rezolvase cu bine. mai apoi, tinand-o de mana la reanimare, a plans simtind cum se vindeca de fapt de toate gandurile si vina si mizeria pe care le depozitase in inima, ani la rand. spre pranz ea s-a trezit si i-a zambit incurcata:

-         multumesc, nu trebuia sa stati aici cu mine. sunt bine, va rog  sa va duceti acasa, poate va asteapta …

 a dat doar din cap si a plecat. de ce sa-i mai spuna ca pentru el nu exista acasa?

in fiecare luna primea de la mama ei cate ceva: mere, flori, ceaiuri de plante, dulceata sau prajituri. se bucura pentru ca ii aminteau de femeia aceea tanara si frumoasa. ar fi vrut sa o mai vada. nelamurit si cald, in inima i se aseza  dorul de ochii si de mana ei moale pe care o tinuse cateva ore, in noaptea de revelion. n-avea curaj sa o caute, desi uneori visa absurd ca se duce si ca ea il asteapta in poarta. isi amintea de pomul impodobit pe care-l vazuse la ea in camera, cand se dusese s-o aduca la spital. isi amintea de omul de zapada din curte, un urias gras, vesel, cu vesta verde si fular rosu. in copilarie facea mereu cate un om de zapada, cu mama lui. pretindeau ca e "paznicul bucuriei craciunului". pana la urma, l-a cautat ea, la inceput de decembrie. sa-l roage sa vina la ei la spital cateva zile, de data asta pentru mama ei. s-a dus si a operat-o. in seara de craciun l-a invitat la ea acasa. acolo i-a privit cartile si fotografiile; ea facea poze, ilustra si traducea carti de calatorii si carti pentru copii. acolo a luat-o din nou de mana, intelegandu-se perfect doar din priviri. au planuit o vacanta in primavara care se anunta calda si luminoasa pentru ei. si cand ea i-a pus in fata un ceai cu scortisoara si l-a intrebat cu teama daca si cand trebuie sa plece acasa, el a raspuns cu vechea fericire a copilariei, reparata de noua fericire a maturitatii:

cred ca acasa e de fapt un loc care alina; acasa e acolo unde e bradul de craciun si un om de zapada in gradina.

lipici si curaj pe Sena

   de vreo 2 zile tot lipesc si cârpesc diferite lucruri. o canita mica si draga, pe care o am de cand lumea si pe care-am gasit-o cu toarta crapata. cateva fotografii. un glob. un magnet de frigider. un intrerupator de la veioza. un piciorus de la robotul de bucatarie. pana si incarcatorul telefonului e lipit, pentru ca l-a ros pisica si nu am apucat sa iau altul. mi-am lipit si degetele unul de altul, ca in filmele de comedie cu stan si bran, vreo 5 secunde m-am panicat ca nu o sa mai pot desface degetul mic de cel mare. treaba cu peticitul, la sfarsitul unui an complicat, mi s-a parut si mai complicata. dar si foarte simbolica. asta nu era treaba mea, altcineva era seful lipiciului in casa asta. am invatat insa o lectie; daca am ceva de reparat, va trebui sa ma descurc singura. nu stiu daca-mi place. dar cateva dintre lipituri nici nu se vad. doar eu stiu ca-s acolo. 

  de cateva zile imi sun prieteni si cunostinte, cum fac in fiecare an, de "la multi ani" si tot ce se cuvine. am avut un soc destul de mare. am fost intai foarte amarata si jignita, apoi m-am suparat pe mine ca am putut sa ma las asa usor necajita. de cata lume a avut reactia:" vai, ce bine ca ai sunat! ma tot gandeam la tine, cum esti, de multe ori am vrut sa te sun dar sincer nu am avut curajul, nu stiam ce sa iti spun ...dar asa din voce mi se pare ca esti bine, nu?"  pe bune??? urmatoarea facultate la care as fi buna ar fi asta de actorie. pare ca am jucat-o atat de bine pe "cea puternica, cea curajoasa"!! oamenii se tem de nefericirile altora, asta stiam. de ce sa risti, cu 2 zile inainte de revelion, sa iti strice cheful o femeie posibil trista, posibil singura, posibil la marginea unui hau negru de disperare? lasa, ca or mai fi si altii care pot sa se intereseze de ea. si oricum, daca era ceva grav, suna ea. ii dam un SMS mai incolo, in ianuarie. am avut si surprize placute, adevarate minuni, de la oamenii mai putin fricosi. care au avut bunatatea si inteligenta sa spuna exact ce era de spus. eu una am inteles ceva totusi si nu-mi mai pare rau ca am crezut asa mult in unii oameni si asa de putin in altii. fiecare are lectiile lui de invatat, greselile de platit, rasplata de primit, frici de trait si curaj de educat, lacrimi de sters si zambete de dat. fiecare dupa masura sufletului sau. 

  m-am trezit azi cu gandul la paris, de parca as fi fost acolo toata noaptea. mi-a fost dor de poduri si de sena, asa cum e ea in colt la notre-dame. de maxim's de sus, din montmartre. magnetul lipit zilele trecute era de acolo. am pornit pe seara televizorul si mi-am zis ca gata, primul film pe care-l gasesc, ala e; orice ar fi, ma uit 30 min pana adorm. am gasit exact sena si podurile ei, in "midnight in paris". donc, je pense que paris sera, pour cette année. à bientôt!