28 aprilie 2010

postul 100

buchetul de flori pentru care as face o calatorie inapoi in timp.
doar ca sa-l arat pustoaicei care eram pe-atunci si sa-i spun de la cine este ...
ar merita efortul de a porni masinaria; surpriza si ameteala ar fi fost mai mari la auzul numelui expeditorului buchetului decat la vederea eu-lui imbatranit cu 20 ani.
sa ma vad cu mine din viitor ar fi fost mai credibil decat sa ma gandesc ca voi primi vreodata un buchet de flori iscalit de... :)
uneori dorintele se implinesc. dar uneori "dupa 20 ani" este cam prea mult.

25 aprilie 2010

despre ferestre, boboci si pietre


de ce viseaza radacinile iarna?
de ce invata cantece noi privighetorile in scorburi, chiar daca le este frig?
pentru ce se topesc turturii de la streasina? pentru ce vin inapoi randunele?

pentru ca sa transforme pietrele in boboci albi de cires, care sa umbreasca ferestrele iubirilor noastre, ascunse in ochi sau purtate pe piept la vedere.

24 aprilie 2010

20 aprilie 2010


bucatica de ciocolata neagra

toata ziua am avut ploaie
nasul meu e inghetat
strazile sunt nervoase,
metroul lenes si intarziat,
pisica e bosumflata

lingurita cu frisca

acasa e bine
si ceai cu lapte
canta omar akram
fotoliul bleu ma ia in brate
luna si stele din tablou imi fac cu ochiul
si pot sa visez la calutul meu verde.

19 aprilie 2010

cand imi mai aduci un cadou?

vreau un calut verde pe perete.
unul voinicel, asa ca sa duca in spate toate visele mele si sa le poarte de grija.
neaparat sa aiba o șa din pulbere de stele si copite impodobite cu iarba fiarelor.
un calut verde galopand mic pe peretii inimii mele, sarind peste firave lacuri de lacrimi, dormind sub asfintiturile de dor, mancand din palmele tale flori de iasomie.

18 aprilie 2010

cat de mici suntem noi si cat de nesabuiti

ma tot uit la ciresii in floare. si ma gandesc la noi, oamenii.
de fapt nu doar la ciresii, la toti pomii care sunt vii si care se intind sub noi luandu-si picaturi de seva, ca sa poata trai si urca mai presus de noi. sunt atat de puternici, nelasand frigul si vanturile sa-i omoare si totusi atat de vulnerabili sub mainile noastre nesabuite, rele, inculte, obraznice si nepasatoare.
suntem atat de mult la mana naturii, atat de vulnerabili si nici nu ne dam seama in aroganta noastra ca un simplu sughit al pamantului opreste din activitate un intreg continent. si cate si mai cate, nestiute sau neglijate intentionat. pe modelul : "noua nu ni se poate intampla????" ba da, bineinteles ca se poate!!

si cu toate acestea, parca si cand ne dojeneste, planeta asta ne da si un strop de zahar ca sa inghitim doctoria amara "hei, sunt aici!". asa am perceput eu cel putin peisajele care-ti taie suflarea, desenate de noua vedeta, vulcanul Eyjafjallajökull. Cenusa lui a pus culori noi in asfintiturile vechi.



16 aprilie 2010


da-mi voie

sa-mi fac culcus in padurea ochilor tai,
sa cant sub ferestrele sufletului tau,
sa-ti zugravesc atriul cu albastru
si ventriculul cu verde.
sa-ti agat in spatele urechilor clopotei de vant
care sa sune din cand in cand:
sa nu ma uiti, sa nu ma uiti.

15 aprilie 2010

dragoste la nivel inalt

un troleibuz special

soferul pe care l-am vazut abia cand am coborat, era tanar, in blugi si cu un tricou traznit, parea din alta lume. inauntru era liber - nu stiu de ce - asa ca mai toata lumea statea pe scaune. ma uitam la oameni, oarecum neatenta la inceput. apoi ceva mi-a atras atentia, in primele secunde nici nu am realizat ce se intampla si ce e de fapt ciudat. eu m-am asezat in fata, "invers" fata de sensul de mers, asa ca ii vedeam pe toti.
in boxe nu se auzea un post de radio, soferul pusese alta muzica. am ascultat tot drumul - nu foarte lung - numai Queen, Phil Collins, Elton John, Aerosmith. toata lumea traia muzica. unii foarte evident, cu un zambet in coltul sufletului, dand din cap. altii probabil fara sa isi dea seama, tinand ritmul din picior. cateva doamne foarte serioase, bateau cu aratatorul in geanta tinuta pe genunchi. doi pusti si-au scos castile din urechi, au renuntat la melodiile pe care le aveau in buzunare, pentru cateva cantece lansate in lume inaintea lor. calatoream cu totii intr-un troleibuz "back to 80's" si eram ca intr-o scena de film, fugeam pe o sosea din alta lume, catre o destinatie nestiuta, lumea zambea si totul era desigur "a kind of magic". S-a terminat repede, dar ziua mea a fost mai senina si m-am simtit mai tanara si mai vesela.

9 aprilie 2010

ceai de iasomie

Gheisele pitice ascunse prin caisi isi pun palariile roz si pleaca la plimbare. Saluta miresele albe care danseaza in zarzari, chicotesc salutandu-si verisoarele din piersicii infloriti. Trec cu sfiala pe langa mar si gutui, acolo unde cavalerii isi ascut inca sabiile si nu au iesit la porti. Apoi poposesc lin pe umarul gardului verde din gradina mea, ca sa bea un ceai de iasomie cu turturelele.

7 aprilie 2010

dictionar de primavara

ciresele sunt prajituri framantate de primăvară sub scoarța ciresilor si rumenite la focul florilor aprinse de polen.

caisele sunt litere de cod-morse faurite in adancuri, pentru un dialog cu dragostea noua, ce-si trece umerii inalti si nepasatori pe langa pomi. doua caise si un fluture inseamna "ce mai faci". o caisa si doua linii de albina inseamna "te astept diseara?". un sambure amar de caisa inseamna "sfarsit".

iasomia este editura care-mi publica anual scrisorile de dragoste si-mi pune visele drept coperta.

eu sunt cea care alearga nestiuta inaintea pasilor tai, cu pletele lungi sunand a clopoteii ghioceilor, iscand cantece care ar trebui sa te-ntoarca din drum. cauta-ma in spatele frunzelor de violeta, dar hai pana nu vin melcii sa fure zambetul pe care-l tin in causul palmelor pentru tine.

1 aprilie 2010

au inflorit copacii!

azi am primit un curcubeu adevarat si mi-am amintit
cum ni se ofera zilnic pamantul, norii si stelele cadou
iar noi le facem ghem si le aruncam la gunoi.

cumparam de 2 lei pretinse minuni,
si ne tot indesam in buzunare
bomboane colorate si amare
nestiind ca sunt umplute cu minciuni.